În perioada 6 – 9 martie 2018, s-a desfăşurat la București a șasea rundă de negocieri a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere.
În prezent colaborarea cu Serbia în domeniul gospodăririi apelor de frontieră se desfășoară în baza Acordului între R.P. Română și R.P.F. Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice și cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat, semnat la 7 aprilie 1955, la București.
Delegaţia română care a participat la cea de-a șasea rundă de negocieri a fost condusă de Adriana Petcu, secretar de Stat în Ministerul Apelor, având ca scop continuarea negocierii noului Acord între România şi Guvernul Serbia în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, în concordanță cu noile principii de colaborare în domeniul apelor bazate pe reglementările existente la nivelul Uniunii Europene și al legislației naționale a fiecărei părți.
Astfel, a fost finalizat proiectul de text al noului Acord ce va fi supus consultării interminsteriale, conform prevederilor legislației naționale. Ambele state vor continua negocierea, în vederea semnării noului Acord, în conformitate cu legislațiile naționale în vigoare.