În ultima zi a vizitei oficiale în SUA, la 22 septembrie, delegația condusă de ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut o serie de întrevederi cu tematică economică. Potrivit Unimedia, pe parcursul discuţiilor purtate cu oficialii americani, partea moldovenească a trecut în revistă argumentele Republicii Moldova în favoarea lansării unui dialog instituționalizat cu SUA care ar avea drept obiectiv semnarea unui acord pentru comerţ şi investiţii (TIFA).
În cadrul unei mese rotunde cu reprezentanţii mai multor companii private americane, a fost purtat un dialog deschis despre oportunităţile de afaceri în Republica Moldova. Americanii au fost invitaţi să participe la procesul de privatizare lansat recent de Guvernul Republicii Moldova. Participanţii au fost interesați de domeniul farmaceutic, transporturile aeriene şi feroviare, tehnologiile informaționale şi agricultură.
În timpul întrevederilor purtate la Departamentul Energiei al SUA au fost trecute în revistă aspecte care ţin de priorităţile şi acţiunile autorităţilor din R. Moldova pentru diversificarea surselor energetice, politicile adoptate şi domeniile posibile de colaborare între Republica Moldova şi SUA în sectorul energetic. În cadrul acestor discuţii s-a convenit asupra acţiunilor care urmează a fi întreprinse de ambele părţi în timpul cel mai apropiat, în particular în ceea ce priveşte lansarea unui proiect pilot în domeniul eficienţei energetice industriale în Republica Moldova. În cadrul unui concurs al reprezentanţilor unor companii care importă vinuri din Republica Moldova, au fost organizate o serie de prezentări ale vinurilor moldoveneşti.