Radu Boroianu, președintele ICR, și Vincent Monadé, președintele CNL (Centrul Național al Cărții) din Franța, au semnat, zilele trecute, la Salonul de Carte de la Paris, un acord de parteneriat între Institutul Cultural Român și Centre National du Livre.
Acordul, încheiat pentru o perioadă de trei ani, vizează consolidarea cooperării franco-române în domeniul editorial și, în particular, al traducerilor, printr-o colaborare extinsă între Centrul Național al Cărții din cadrul ICR și Centre National du Livre, instituția omoloagă din Franța. Cele două instituții vor coorganiza un seminar destinat traducătorilor, urmat de sejururi de lucru în Franța pentru traducătorii selectați și publicarea, cu sprijinul CNL, a traducerilor realizate în decursul proiectului.
Demersul pornește de la constatarea că traducerile reprezintă un element important în dinamica globalizării și un vector esențial pentru menținerea diversității culturale. Părțile semnatare se angajează să stimuleze, prin proiectele susținute, schimburile economice și culturale în sectorul cărții și în sfera lecturii, facilitând legăturile dintre profesioniștii din domeniu (autori, traducători, editori, distribuitori, librari și bibliotecari) din cele două țări.