Site icon TIMP ROMÂNESC

Acord global fără precedent pentru asigurarea unei impozitări mai echitabile a întreprinderilor multinaționale

Comisia Europeană salută acordul global fără precedent aprobat recent de miniștrii de finanțe și de guvernatorii băncilor centrale din cadrul G20, prin intermediul căruia cadrul internațional privind impozitul pe profit va deveni echitabil și stabil.

Acest consens fără precedent va da startul unei reforme complete a sistemului internațional de impozitare a societăților care va cuprinde o realocare a drepturilor de impozitare, ceea ce va însemna că cele mai mari societăți din lume vor trebui să plătească impozite oriunde își desfășoară activitatea economică. Totodată, o rată globală de impozitare efectivă minimă de cel puțin 15 % va contribui la limitarea planificării fiscale agresive și la eliminarea uniformizării la un nivel inferior a impozitului pe profit.

Comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni, care ia parte la discuții astăzi la Veneția, a spus: „G20 a aprobat astăzi acordul global fără precedent privind reforma impozitului pe profit, la care au ajuns săptămâna trecută și care este acum susținut de 132 de jurisdicții. S-a făcut un pas înainte îndrăzneț pe care puțini l-ar fi crezut posibil cu doar câteva luni în urmă. Este o victorie pentru justiția fiscală, pentru justiția socială și pentru sistemul multilateral. Misiunea noastră însă nu s-a încheiat: trebuie să finalizăm acordul până în octombrie. Sunt încrezător că în acest răstimp vom putea ajunge și la un consens între toate statele membre ale Uniunii Europene pe această temă de importanță majoră.”

Munca depusă sub auspiciile Cadrului incluziv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) se concentrează pe două aspecte principale:

Adaptarea normelor internaționale referitoare la modul în care este repartizată impozitarea profiturilor societăților între țări, pentru a reflecta natura schimbătoare a modelelor de afaceri, inclusiv abilitatea societăților de a desfășura activități comerciale în lipsa unei prezențe fizice. În temeiul noilor norme, o cotă din profiturile excedentare ale celor mai mari și mai profitabile întreprinderi multinaționale ar fi redistribuită jurisdicțiilor piețelor unde sunt situați consumatorii sau utilizatorii.

Asigurarea faptului că întreprinderilor multinaționale li se aplică în fiecare an un nivel efectiv minim de impozitare pe toate profiturile. Acest nivel va fi stabilit la o rată de cel puțin 15 % și ar urma să se aplice tuturor grupurilor multinaționale care realizează venituri financiare combinate de peste 750 de milioane EUR.

Detaliile tehnice ale acordului vor fi negociate în lunile care urmează, cu scopul ca toți cei 139 de membri ai Cadrului incluziv să ajungă la un acord final în octombrie. De îndată ce va exista un acord la nivel mondial bazat pe consens cu privire la ambii piloni, Comisia va trece rapid la propunerea unor măsuri pentru implementarea acestor piloni în UE, conform agendei fiscale a UE și nevoilor pieței unice.

Exit mobile version