Site icon TIMP ROMÂNESC

Acord privind bugetul UE pe termen lung: PE obține 16 miliarde de euro în plus pentru programe-cheie

Negociatorii PE și Președinția Consiliului European au ajuns la un compromis care conturează un acord politic cu privire la viitoarea finanțare a UE.

Marți, după zece săptămâni de negocieri intense, echipa de negociere a Parlamentului a convenit cu Președinția Consiliului asupra proiectului de acord privind următorul cadru financiar multianual (CFM 2021-2027) și asupra noilor resurse proprii. Compromisul trebuie aprobat de ambele instituții.

Parlamentul a obținut, în cadrul compromisului, suma de 16 miliarde EUR, în plus față de pachetul convenit de șefii de stat și de guvern cu ocazia summitului din iulie. 15 miliarde EUR vor consolida programele emblematice pentru a-i proteja pe cetățeni în contextul actualei pandemii de COVID-19, vor oferi oportunități următoarei generații și vor susține valorile europene. 1 miliard EUR va crește flexibilitatea pentru a face față nevoilor și crizelor viitoare.

Prioritatea absolută a Parlamentului a fost aceea de a asigura majorări ale programelor emblematice care erau expuse riscului de a fi subfinanțate în urma acordului Consiliului European din iulie 2020, punând în pericol angajamentele și prioritățile UE, în special pactul verde și agenda digitală.

Fondurile suplimentare vor proveni în principal din amenzile încasate în contextul încălcării dreptului concurenței (pe care întreprinderile trebuie să le plătească atunci când nu respectă normele UE), în conformitate cu solicitarea continuă a Parlamentului de a menține banii generați de Uniune în bugetul UE.

Datorită acestui compromis, în termeni reali, Parlamentul European triplează, printre altele, pachetul pentru EU4Health, asigură echivalentul unui an suplimentar de finanțare pentru Erasmus+ și asigură o consolidare a finanțării pentru cercetare.

Noi resurse proprii

Negociatorii au fost de acord cu principiul conform căruia costurile de rambursare pe termen mediu și lung a datoriei rezultate din fondul de redresare nu ar trebui să fie în detrimentul unor programe de investiții bine stabilite în CFM și nu ar trebui să aibă ca rezultat contribuții mult mai mari bazate pe VNB din partea statelor membre. Prin urmare, negociatorii PE au elaborat o foaie de parcurs pentru introducerea de noi resurse proprii în următorii șapte ani. Această foaie de parcurs este inclusă în „acordul interinstituțional”, un text obligatoriu din punct de vedere juridic. În plus față de contribuția de pe urma materialelor plastice începând cu 2021, foaia de parcurs include o resursă proprie bazată pe schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS, din 2023, eventual legată de un mecanism de ajustare la frontiere a emisiilor de carbon), o taxă digitală (din 2024) și o resursă proprie bazată pe TTF, precum și o contribuție financiară din partea sectorului corporativ sau o nouă resursă întemeiată pe baza fiscală consolidată comună a societăților (din 2026).

Verificarea modului în care sunt cheltuite fondurile UE din instrumentul de redresare: consolidarea controlului bugetar

În ceea ce privește cheltuielile aferente pachetului New Generation EU, Parlamentul a obținut garanția că cele trei instituții se vor întâlni în mod regulat pentru a evalua punerea în aplicare a fondurilor puse la dispoziție în temeiul articolului 122. Cheltuielile vor fi realizate în mod transparent, iar Parlamentul, împreună cu Consiliul, va controla orice abatere de la planurile convenite anterior.

Instrumentul de redresare (New Generation EU) se bazează pe articolul 122 din Tratatul UE, care nu prevede niciun rol pentru Parlamentul European. Negociatorii PE au obținut, de asemenea, o nouă procedură de instituire a unui „dialog constructiv” între Parlament și Consiliu pe baza unei evaluări a Comisiei, pentru a conveni asupra implicațiilor bugetare ale oricărui nou act legislativ propus în temeiul articolul 122.

Aspecte orizontale: obiective în materie de biodiversitate, egalitatea de șanse între femei și bărbați

Vor fi puse în aplicare metodologii îmbunătățite de monitorizare a aspectelor legate de climă și de biodiversitate, cu scopul de a se asigura că cel puțin 30% din totalul cheltuielilor din bugetul Uniunii și din New Generation EU vor sprijini obiectivele în domeniul climei. De asemenea, 7,5% din cheltuielile anuale vor trebui dedicate obiectivelor privind biodiversitatea începând cu 2024 și 10 % începând cu 2026.

O altă prioritate orizontală a CFM va fi promovarea egalității de gen și a integrării, însoțită de o evaluare aprofundată a impactului și o monitorizare a programelor în funcție de criterii legate de egalitatea de gen.

Acest proiect de acord încheiat între echipa de negociere a PE și Președinția Consiliului trebuie încă aprobat de Consiliu, de președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice, și va fi supus votului în Comisia pentru bugete și în plen.

 

Exit mobile version