– Adunarea Populară din Găgăuzia va examina interzicerea limbii române în autonomie. Potrivit – www.promptmedia.ro, care citează publika.md, deputaţii locali vor interzicerea noţiunilor de literatură şi istorie a românilor, informează Unimedia. Autorul iniţiativei, deputatul Ivan Burgudji, spune că, în Constituţie, limba e moldovenească. Adunarea Populară a Găgăuziei intenţionează să examineze în şedinţa din 13 septembrie interzicerea pe teritoriul regiunii autonome a termenilor: „limbă română“, „literatură română“ şi „istorie română“.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului local, dacă hotărârea va fi luată, interdicţia de utilizare a acestor termeni va fi aplicată în toate instituţiile de stat, precum şi în instituţiile de învăţământ de pe teritoriul regiunii autonome.