PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale, a anunţat preşedintele partidului, Nicolae Ciucă. Acesta susţine că atât PNL, cât şi PSD pot să-şi mobilizeze electoratul şi să aibă propriile opţiuni pentru alegerile prezidenţiale şi generale, concomitant cu funcţionarea coaliției.
”Pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Dacă ne uităm la cifrele obţinute de fiecare partid, suma lor este considerabil mai mare decât votul obţinut pe lista comună, ca atare electoratul fiecăruia dintre noi trage şi se motivează, se mobilizează pentru tot ceea ce înseamnă valorile şi identitatea fiecărui partid”, a spus Nicolae Ciucă.
De altfel, finalul declarației liderului PNL din seara alegerilor locale a fost un semnal destul de clar că se află foarte aproape de luarea deciziei privind propria candidature la alegerile prezidențiale din acest an. Deși nu a afirmat explicit, ultimele fraze ale declarației sunt aproape un anunț oficial privind intrarea sa în cursa pentru Președinția României.
Şi liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor avea propriul candidat la prezidenţiale.
”Partidul Social Democrat va avea candidat. Săptămâna aceasta voi avea întâlniri cu toţi liderii partidului şi o să luăm o decizie”, a anunțat liderul PSD, Marcel Ciolacu.