Președintele Klaus Iohannis participă, în zilele de 22 și 23 iunie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, alături de ceilalți lideri europeni, urmând ca în marja reuniunii să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său francez Emmanuel Macron, informează Administrația Prezidențială.
Principalele subiecte de pe agenda reuniunii se referă la securitate și apărare, ocupare, creștere economică și competitivitate, migrație, schimbări climatice. De asemenea, vor fi discutate inițiativele lansate de Comisia Europeană în contextul Strategiei privind Piața Unică Digitală, precum și relațiile externe ale Uniunii Europene.
Totodată, vor fi trecute în revistă și cele mai recente evoluții legate de negocierile privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Referitor la domeniul de securitate și apărare, discuțiile vor avea în vedere principalele demersuri care trebuie întreprinse la nivel european pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii și creșterea nivelului de securitate internă a UE.
”Președintele Klaus Iohannis va reafirma disponibilitatea României de a participa în mod activ la identificarea și punerea în aplicare a celor mai bune măsuri de prevenire și contracarare a diverselor provocări la adresa securității cu care se confruntă Uniunea. În cadrul discuțiilor legate de politica comercială a Uniunii Europene, președintele României va sublinia că UE trebuie să-și consolideze rolul de lider în promovarea comerțului liber și echitabil la nivel global, în vederea asigurării unei creșteri economice durabile, a locurilor de muncă și a inovării. De asemenea, președintele Klaus Iohannis va reitera ideea modernizării instrumentelor de apărare comercială, pentru menținerea unui sistem eficient și modern împotriva practicilor concurențiale neloiale care amenință industria europeană. În contextul discuțiilor legate de Strategia europeană privind Piața Unică Digitală, președintele României va susține atingerea deplină a obiectivelor acesteia, în vederea asigurării inovării, competitivității și creșterii durabile a UE, precum și a facilitării accesului cetățenilor și mediului de afaceri la noile oportunități digitale”, anunță Administrația Prezidențială.
În ceea ce privește problematica migrației, accentul în cadrul discuțiilor va fi pus pe dimensiunea sa externă și reforma sistemului european de azil. Legat de dimensiunea externă a migrației, se va face o evaluare a implementării Cadrului de Parteneriat privind cooperarea cu statele terțe, la un an de la lansarea acestuia.
Președintele Klaus Iohannis se va pronunța pentru intensificarea cooperării cu statele terțe în vederea unei abordări mai bune a fenomenului migrației ilegale și a combaterii rețelelor de traficanți de persoane