Din cauză că traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada 19.05.2018 ora 23.00 (ora României) – 21.05.2018 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei, la punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare, transmite Poliţia de Frontieră.Formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, Poliția de Frontieră Română supimentând personalul pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de Poliţia Ungară.
În baza protocoalelor bilaterale, pot fi deschise doar liniile de control asigurate cu personal şi de autoritățile ungare.
De la ridicarea restricţiior (începând din data de 21 mai 2018, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontieră de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru peste 2.700 de automarfare, din care aproximativ 2.100 numai pe sensul de ieşire din ţară.
Potrivit sursei, timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion.
A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise cinci fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, la P.T.F. Vărşand două fluxuri, iar la P.T.F. Nădlac un flux. Concomitent, au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere.
Poliţia de Frontieră menţionează faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.