Ajutor de stat: Comisia Eropeană aprobă o schemă românească în valoare de 605 milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urilor care își desfășoară activitatea în sectorul construcțiilor, afectate de pandemia de coronavirus/
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 605 milioane de euro, menită să sprijine întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectorul construcțiilor și care sunt afectate de pandemia de coronavirus. Schema va sprijini, de asemenea, proiectele de construcții la scară mică ale unităților administrative teritoriale. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de statCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••.
Măsura vizează (i) abordarea nevoilor de finanțare ale proiectelor cu scopul îmbunătățiri eficienței energetice; (ii) stimularea investițiilor în energia verde; și (iii) urmărirea obiectivelor de mediu. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma (i) unei garanții pentru investiții sau a unor împrumuturi pentru nevoile de capital circulant, care să acopere până la 90 % din împrumuturile acordate de instituțiile de creditare; și (ii) subvenții directe.
Valoarea nominală totală a garanțiilor va fi de aproximativ 505 milioane de euro, iar bugetul total alocat granturilor directe va fi de aproximativ 100 milioane de euro. Granturile directe vor acoperi, printre altele, anumite taxe legate de garanția de stat și o parte din dobânda împrumuturilor. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, cu privire la ajutoarele sub formă de garanții pentru împrumuturi, (i) garanția se referă atât la împrumuturi pentru investiții, cât și la împrumuturi pentru capital circulant; (ii) durata maximă a garanției este de 6 ani; și (iii) primele de garanție respectă nivelurile minime stabilite în cadrul temporar.
În ceea ce privește ajutoarele limitate sub formă de granturi directe, acestea nu vor depăși 2,3 milioane de euro per beneficiar. În cadrul ambelor măsuri, ajutorul va fi acordat cel târziu la 30 iunie 2022.