Site icon TIMP ROMÂNESC

Alexandra Dinu, cea mai bună actriţă a Italiei la Pompeii Film

Alexandra Dinu a fost considerată cea mai bună actriţă a Italiei la Pompeii Film Festival. Românca a primit trofeul pentru interpretarea sa din pelicula de televiziune „La Farfalla Granata”. Recent, artista a mai fost recompensată cu o distincţie similară în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia.

Este copleşitor şi emoţionant. Este al doilea premiu primit în doar o lună de zile, iar acest lucru mă motivează, îmi demonstrează că sunt pe calea cea bună şi mă încurajeză acum spre următorul pas din cariera mea: filmele americane”, a afirmat Alexandra.

Fosta soţie a lui Adrian Mutu susţine că şi-a făcut deja intrarea la Hollywood: „Am jucat pentru prima dată în engleza în thriller-ul „The Serpent’s Gift”, care s-a filmat în Sicilia în luna iulie. Filmul este în momentul de faţă în faza de post producţie şi va avea premiera mondială anul viitor. Cred că va ajunge şi în cinematografele din Romania”, a mai spus Alexandra Dinu.

Exit mobile version