Sfârșitul lunii octombrie va aduce la ROMEXPO un eveniment unic în peisajul expozitional, dedicat pieței ambalajelor. Astfel, între 30 octombrie și 3 noiembrie se va desfășura cea de a 15-a editie a ALL-PACK – Expoziția internațională pentru ambalaje, materiale, mașini și echipamente specifice. În cadrul acestui eveniment, compania SMART ECO DV din Brașov, cu drept de exclusivitate pentru comercializarea produselor karopack și a utilajelor pentru producerea acestora în Romania, va prezenta un concept nou în țara noastră. Acestea sunt o alternativă ingenioasă la garniturile de hartie, folia cu bule de aer sau fulgii de polistiren expandat.
Zilnic se produc cantități mari de deseuri de hârtie și carton care trebuie sortate și eliminate contra cost. Compania colectează aceste deșeuri gratis și le transformă într-un produs nou. Pernele de siguranță sunt obținute prin transformarea deseurilor de hârtie într-un produs durabil, rezistent la rupere cu ajutorul unei tehnologii germane libere de CO2, ideal pentru protejarea produselor grele, cu forme neregulate livrate catre client. Așadar, un concept nou, economic și ecologic pentru țara noastră, obținut doar din hârtie.