În cadrul Battery Dance Festival, unul dintre cele mai iubite festivaluri new-yorkeze, a avut loc premiera spectacolului original “Almost”, produs de ICRNY special pentru acest eveniment – o parabolă despre supraviețuire în vremuri nesigure și despre zborul de neoprit al spiritului omenesc, în ciuda tuturor piedicilor ce i se pun înainte. Spectacolul, în coregrafia extraordinară a Anei Maria Lucaciu și interpretat scenic de către aceasta împreună cu Răzvan Stoian, a fost regizat, filmat și editat de regizorul Tobin del Cuore.
Premiera a fosti difuzată pe canalul Youtube al Battery Dance Festival pe 18 august, ora 02.00 AM (ora României), respectiv 17 august, ora 7 PM (ora New York-ului)
Bucureșteancă, Ana Maria Lucaciu este absolventă a National Ballet School of Canada, dansând pentru Royal Danish Ballet, Augsburg Ballet, Portuguese Contemporary Dance Company și pentru Cedar Lake Contemporary Ballet. Coregrafiile sale au fost prezentate pe scenele Norwegian National Ballet, New Dialect și SUNY Purchase Conservatory of Dance, printre altele.
Răzvan Stoian, constănțean ca origine, este absolvent al UNATC din București. A dansat, pe scene internationale, pentru Tangaj Dance Company și pentru Gigi Caciuleanu Romania Dance Company, inclusiv la ediția Battery Dance Festival din 2014 și la Sandler’s Wells Theatre de la Londra, din 2016. Tot în 2016, și-a prezentat coregrafiile proprii la Battery Dance Festival, alăturându-se ulterior acestei companii.
Originar din Maine, Tobin Del Cuore și-a început pregătirea în arta dansului la Walnut Hill School din Natick, Massachusetts și a urmat apoi cursurile The Juilliard School sub coordonarea lui Benjamin Harkarvy, absolvind în 2001. După absolvire, Del Cuore s-a alăturat artiștilor trupei Hubbard Street Dance Chicago, alături de care a dansat vreme de șase ani. El este, de asemenea, proprietarul unei companii de producție video,“Imagination + Muscle”, care crează videoclipuri muzicale, promoționale, scurtmetraje documentare și proiecții video pentru performance-uri live.