Executivul a transmis Parlamentului că nu poate susţine niciun fel de creştere a alocaţiei pentru copii din cauza constrângerilor din acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Totuşi, Comisia de muncă din Senat a avizat zilele trecute o propunere legislativă care prevede o majorare direct proporţională cu rata inflaţiei. Mai exact, o indexare aşa cum se întâmplă în fiecare an cu pensiile. Deosebirea este că în cazul alocaţiilor pentru copii sumele în plus sunt mult mai mici. Liviu Pop, preşedintele Comisie pentru muncă din Senat, a explicat: „1,8-1,9 (aproximativ 40 de eurocenţi) lei indexarea pentru copiii între 2 si 18 ani şi este în jur de 7-8 (aproximativ 2 euro) lei pentru cei între 0 ş 2 ani. E un plus, însă e un vot al comisiei, mai avem mult până la legiferarea acestei iniţiative”.
Alocaţia de stat pentru copii, în valoare de 42 lei (mai puţin de 10 euro), nu a mai fost crescută din 2009. Pentru copiii în vârstă de până la doi ani suma este de 200 de lei (45 de euro).
În România, alocaţia de stat pentru copii are cea mai mică valoare, fiind stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă, în timp ce în unele state din Uniunea Europeană, din dorinţa de susţinere a familiei, cuantumul alocaţiei se stabileşte în funcţie de venitul mediu lunar. Conform ultimelor statistici realizate la nivel european, alocaţia pe care o primesc copiii din România este de 15 ori mai mică decât cea pe care o primesc cei din statele spaţiului comunitar.