scrisoarea unei profesoare de Limba Română din Serbia
”Întâlniri la nivel înalt, zâmbete și strângeri de mână. Încredere și optimism privind viitorul. Introducerea, după aproape două sute de ani, a limbii române în școlile din Valea Timocului. Așa se poate rezuma anul școlar care a trecut, pentru mine. Lăsând la o parte fericirea de a mă afla în mijlocul acestor evenimente și zâmbetul copiilor care au ajuns să mă salute pe holurile liceelor în pura limbă romanească. Cei care nu știu ce înseamnă acest lucru banal în regiunea de răsărit a Serbiei vor ridica din sprâncene. Ce mare lucru înseamnă un salut? Vă răspund. Nu actul de civilizație în sine e cel pe care vreau să-l evidențiez, ci limba folosită. Care a fost utilizată în școli înainte vreme dar interzisă din 1833. Și reintrodusă ca obiect de studiu, facultativ, e drept, pe 5 noiembrie anul trecut. Atunci am crezut că pasul făcut e unul normal și permanent. Au existat mulți împotriva acestei noutăți, mai mult sau mai puțin pe față. Principalul e că anul școlar s-a încheiat cu note în cataloage la Limba română. Credeam că acum, la începutul noului an școlar (școala a inceput pe 1 septembrie în Serbia) înscrierile la Limba Română cu elemente ale culturii naționale (obiect facultativ-opțional, la fel ca și Religia și Educația civică) să se desfașoare la fel ca și la celelalte două, în primele zile ale acestei săptămâni pentru ca din cea de-a doua săptămână totul să funcționeze, repet, normal. Dar așteptările mele au fost simple visuri.
În prima zi de școală m-am prezentat la cele două licee din Kladovo unde am predat și anul trecut, conform înțelegerii pe care am avut-o cu directorii în august. Menționez că în anul școlar trecut am mai predat și la alte trei licee din Zajecar, la 110 km. de Kladovo, orașul unde locuiesc, cheltuielile cu deplasarea: transport și dormit acoperindu-le singură. Dar asta a fost. Aveam speranțe că o să se reglementeze totul de anul acestea și că anul trecut a fost șters de zâmbetul copiilor. Luni la prima ora totul părea normal: am fost anunțată că ancheta va dura cam până pe joi ca să dăm posibilitatea copiilor care au uitat formularul semnat de părinți, sau care l-au pierdut, sau nu l-au avut, să îl aducă. Dar după ora 13 inspectorul scolar, care anul trecut a fost lăudabil în munca sa pentru introducerea limbii române în școlile din județul Zajecar, a trimis un mail prin care cerea, ca până la 14, în aceeași zi să se trimită rezultatele anchetei. La încercarea directorului liceului tehnic de a se prelungi termenul măcar până a doua zi a răspuns că trebuie neapărat să aibă rezultatul, fiind presat de consulul României de la Zajecar. Ciudat este însă faptul că Excelenta sa nu s-a întors încă din concediu, nici nu este în Serbia. Și poate asta nu ar fi nimic. Directorii m-au asigurat că e doar preliminar și că în zilele următoare vom trimite starea reală. Dar seara am primit mesaje de la părinții ai căror copii trebuiau să ducă formularele completate a doua zi și cărora diriginții le-au spus că nu mai au voie să o facă. Iar miercuri când l-am anunțat pe directorul liceului teoretic de numărul înscrișilor care era mai mare decât cel anunțat, nu cu mult, dar mai mare, mi-a replicat că acesta nu e finalul, că o sa aiba grija ca acesta să se micșoreze simțitor la ședința cu părinții de vineri. Unde, afirma dumnealui, o să le deschidă ochii asupra pericolului semnării acestui formular și chiar daca au făcut-o să-și reconsidere gestul. Fiindcă noul formular indică faptul că elevul trebuie să fie apartenent al etniei române dacă vrea să învețe limba. Și prieteni și vecini ai căror copii au învățat sau doreau să învețe limba mi-au declarat deschis că nu vor probleme și că nu o să semneze. Anul trecut, directorul menționat mai sus, a făcut anchetă în fiecare lună, îndemnându-i pe copii să nu mai piardă timpul degeaba, cu toate că, oficial, aceasta ar fi trebuit să se desfașoare doar în septembrie. Chiar a intrat într-o zi în clasa unde aveam ore și, găsind în clasa 14 copii, a întrebat de ce am așa de mulți. I-am răspuns că am mai mulți, dar doi s-au învoit și unul este bolnav. Și atunci i-a întrebat direct de ce nu s-au retras încă. Ca să nu povestesc despre faptul că atunci când cei din sate au protestat față de orele la care au fost puse orele când ei nu mai au autobuze spre casă li s-a răspuns de către același director că dacă și-au permis luxul să se inscrie la limba română să și-l permita și pe cel al taxiului. Speram ca lucruri de genul ăsta, cum spuneam mai sus, sunt îngropate și uitate. Dar gustul amar al acestor zile mi le-au adus iar in fața ochilor.
În plus, aseară îmi povestea mămica unui băiețel de a cincea cum a decurs înscrierea la școala gimnazială. Diriginta le-a prezentat materiile și, la final, a amintit limba română ca obiect facultativ pentru care le recomandă să nu îi inscrie pe copii. Datorită complicațiilor care pot interveni dupa aceea.
Acestea reprezintă fața urâtă a lucrurilor. Există însă și lucruri frumoase cum ar fi clase cu diriginți, profesori de franceză sau de electrotehnică și chiar de sârbă, cu directori care i-au încurajat pe copii să se înscrie și unde chiar mai mult de jumătate din clasă au și făcut-o. Există învățători inimoși care au făcut același lucru. Există părinți care nu au luat în seamă sfaturile poate binevoitoare din partea acelor lucrători din învățământ care ar trebui prin chiar profesia lor să fie cei mai deschiși spre progres și multietnicitate. Iar discriminarea să nu le fie cunoscută decât ca înțeles luat din dicționar.
Deși plouă în Valea Timocului la ora aceasta, tot ce ne dorim, noi, o mână de oameni este o rază de soare și de înțelegere. Și mai mult adevăr.” – Prof. Diana Solkotovic
