Acasă Asociatii ”Am fi fost noi ceva astăzi, dacă nu ar fi fost ei...

”Am fi fost noi ceva astăzi, dacă nu ar fi fost ei ieri?”

Am fi fost noi ceva astăzi, dacă nu ar fi fost ei ieri? Am fi reuşit să ne păstrăm identitatea, credinţa, pe care Bunul Dumnezeu ne-a transmis-o prin ei până astăzi ? Ar fi copiii noştri astăzi îmbrăcaţi în costume naţionale, ca să înalţe imnuri pentru mântuirea neamului românesc şi amintirea jertfelor ? E important să mărturisim jertfa lor, pentru că astfel ne construim viitorul !”, a menționat senatorul Viorel Badea, la Slujba de sfințire a Crucii ridicată în memoria martirilor deportărilor din Nordul Bucovinei, la Horecea.IMAG1148 Slujba a fost oficiată pe 19 iulie de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţia Sa, Mitropolitul Meletie, şi Arhimandritul Veniamin.

Cu acest prilej, senatorul român şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la acest eveniment de mare încărcătură spirituală, în cadrul unei Biserici pe care a sprijinit-o în timpul mandatului său la Departamentul românilor de pretutindeni.

Reamintim că vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, a efectuat, în perioada 17-19 iulie 2014, o vizită la Cernăuți, unde a lansat campania “Cine uită nu merită !”, o acţiune sprijinită de Consulatul General al României la Cernăuți, menită să contribuie la conștientizarea importanței cinstirii memoriei înaintașilor care au contribuit de-a lungul timpului la istoria și cultura poporului român.

Prima etapă a Campaniei “Cine uită nu merită !” s-a desfășurat la Cernăuți și va continua în alte comunități din afara granițelor unde există etnici români, la alte monumente, case memoriale și cimitire românești.

Cu prilejul deplasării la Cernăuți, senatorul Viorel Badea, împreună cu consulul general al României, Eleonora Moldovan, s-a întâlnit cu primarul orașului, Oleksiy Kaspruk, cu care a discutat despre relațiile de colaborare dintre instituțiile românești și ucrainene, derularea unor proiecte transfrontaliere și sprijinirea comunității românești din regiune.

În timpul discuțiilor, parlamentarul român a reiterat sprijinul României pentru Ucraina în aceste momente dificile și a subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale. De asemenea, Viorel Badea i-a oferit primarului Oleksi Kaspruk o plachetă dedicată împlinirii a 150 de ani de la constituirea Senatului României, edilul de Cernăuți fiind astfel primul primar din jurul granițelor statului român distins cu o astfel de decorație. Totodată, Viorel Badea l-a invitat la București pe primarul de Cernăuți.

Oleksi Kaspruk și-a exprimat sprijinul pentru campania “Cine uită nu merită !”, menționând importanța valorificării patrimoniului cultural comun și a mulțumit statului roman pentru poziția adoptată în legătură cu situația din Ucraina.Horecea