Site icon TIMP ROMÂNESC

Ambasadorul britanic în România, informat despre problemele românilor din UK

Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, a avut o întrevedere cu Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România. La întrevedere a participat şi senatorul Ben Oni Ardelean, secretarul Comisiei pentru politică externă. În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte privind cooperarea în plan bilateral şi ultimele evoluţii legate de rezultatul referendumului din Regatul Unit, desfăşurat săptămâna trecută. Totodată, Ben-Oni Ardelean a informat partea britanică cu privire la vizita pe care a efectuat-o la Londra, urmare a sesizărilor primite din partea unor cetățeni români care trăiesc în Marea Britanie și care riscă să piardă, în justiţie, custodia asupra copiilor minori. Partea română a dorit să afle în ce măsură Ambasada Marii Britanii la București cunoaște aceste situații și care este poziția părții britanice în aceste cazuri, pledând totodată pentru respectarea drepturilor familiei la libertate religioasă și la păstrarea identității și tradițiilor culturale românești.

Ambasadorul a precizat că nu are competenţa legală de a comenta hotărârile justiţiei britanice, pe nici un subiect sau caz individual. Totodată, acesta a prezentat aspecte generale ale legii britanice care reglementează separarea copiilor de familiile naturale şi darea lor spre adopţie, în cazul în care acest lucru se impune. Ambasadorul britanic a adăugat că autorităţile britanice ţin cont de interesul superior al copilului, și a asigurat partea română că va informa autorităţile britanice competente asupra celor sesizate de Comisia pentru politică externă a Senatului

Exit mobile version