În contextul deținerii de către România a președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a inaugurat marți, 21 februarie 2017, expoziția „Drepți între popoare”. La evenimentul organizat la Muzeul Național de Artă al Moldovei au rostit alocuțiuni ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, directorul JCC Kedem, Stella Harmelin, și președintele Asociației Obștești „Asociația Evreilor din Republica Moldova – Foști Deținuți ai Nazismului”, Mihail Gordin.
„Expoziția foto-documentară ”Drepți între popoare” ilustrează poveștile unor cetățeni români care în anii holocaustului au avut curajul de a-și pune în pericol propria viață pentru a salva viețile cetățenilor evrei. Oameni care au salvat alți oameni. Suntem datori să continuăm tradiția onorării memoriei victimelor Holocaustului, unul dintre cele mai dureroase episoade din istoria umanității. Este o perioadă neagră în istoria României și, implicit a Basarabiei, care a prefațat și alte momente triste cum ar fi foametea și deportările în Siberia, care tuturor ne-au marcat devenirea”, a afirmat, cu acest prilej, ambasadorul Daniel Ioniță.