Deputaţii PNL Cristina Pocora şi Gheorghe Dragomir au înaintat, zilele trecute, Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, un amendament la Proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2014, care prevede suplimentarea bugetului MAE cu 2.000.000 de lei. Această sumă ar urma să fie utilizată pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora.
Amendamentul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
România are datoria de a susţine în continuare programe culturale dedicate etnicilor români care trăiesc în alte ţări, mai ales că în ultimul deceniu numărul cetăţenilor români aflaţi în străinătate a crescut foarte mult. Suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 2.000 mii lei reprezintă o necesitate pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora“, a afirmat deputatul PNL, Cristina Pocora.