Site icon TIMP ROMÂNESC

Amenzi pentru nerespectarea regulamentului european Roam like at home

ANCOM a investigat modul în care furnizorii de comunicații electronice aplică regulamentul european Roam like at home în România și pentru neregulile descoperitea amendat cu 180.000 de lei doi operatori de telefonie mobilă.

Utilizatorii cartelelor preplătite au sesizat ANCOM modul în care au fost informați despre modificarea condițiilor în care Vodafone furnizează serviciul de roaming în Spațiul Economic European (SEE) după intrarea în vigoare a regulamentului european Roam like at home. Rezultatul investigației a arătat că Vodafone a modificat condițiile în care utilizatorii de cartele preplătite pot beneficia de roaming, lănsând pe piață oferte noi, cu sau fără acces la acest serviciu, însă fără a-i informa corect și complet pe clienți cu privire la faptul că utilizarea sau activarea serviciului de roaming este condiționată, după 15 iunie 2017, de achiziționarea unor anumite opțiuni sau de dezactivarea opțiunii naționale.

Vodafone nu a notificat utilizatorii că a modificat, în fapt, nu doar caracteristicile planului tarifar (extraopțiuni) de care beneficiau anterior intrării în vigoare a regulamentului, ci și clauzele contractuale (respectiv Termenii și condițiile generale de utilizare a serviciilor preplătite) referitoare la condițiile în care este furnizat serviciul de roaming. Astfel, operatorul nu a informat utilizatorii că acest serviciu va putea fi utilizat doar în condițiile achiziționării unei opțiuni care oferă acces la serviciul de roaming și nici despre faptul că nu poate fi folosit dacă abonatul are activă o opțiune care oferă beneficii exclusiv naționale.

Compnia este obligată ca în termen de maxim 90 de zile să  remedieze problemele identificate.

Investigația privind aplicarea politicii de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming

Tot în urma sesizării din partea utilizatorilor în legătură cu condițiile de utilizare a serviciilor de roaming, ANCOM a verificat  și modalitatea prin care furnizorii au informat abonații cu privire la aplicarea unei politici de utilizare rezonabilă sau, în cazul RCS&RDS, cu privire la aplicarea suprataxelor autorizate.

Verificările au arătat că Orange si Vodafone au aplicat utilizatorilor o politică de utilizare rezonabilă, fără să fi fost introdusă în contractele încheiate cu utilizatorii pe baza de abonament, respectiv, în Termenii și conditiile generale de utilizare în cazul posesorilor de cartele preplătite.

Orange și Vodafone au fost amendate cu câte 50.000 de lei pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în contractele abonaților.

Despre Roam like at home

Pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a roaming-ului în UE/SEE, adică folosirea în alte scopuri decât pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu utilizarea permanentă în UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politică de utilizare rezonabilă a acestui serviciu. Condițiile de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE trebuie detaliate în contractele dintre furnizori și clienți.

Reglementarile europene nu obligă furnizorii să ofere serviciul de roaming și nici nu interzic planurile tarifare care au doar resurse naționale (planuri tarifare fără acces la roaming). De asemenea, operatorii au posibilitatea să modifice unilateral condițiile contractuale privind modalitatea în care utilizatorii de cartele preplătite pot beneficia de serviciul de roaming, cu condiția notificării acestora asupra modificărilor pe care urmează să le opereze, în conformitate cu legislația.

Exit mobile version