Site icon TIMP ROMÂNESC

Americanii au autorizat complet vaccinul anti Covid produs de Pfizer-BioNTech. Este prima aprobare de acest gen pentru un vaccin împotriva COVID-19

Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a oferit luni autorizaţia completă pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania americană Pfizer Inc în colaborare cu cea germană BioNTech SE destinat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Este prima astfel de aprobare pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, transmite Reuters.

Acest vaccin era administrat în baza unei autorizaţii de urgenţă din luna decembrie a anului trecut, perioadă de timp în care a fost administrat unui număr de peste 204 milioane de americani.

Toate cele trei vaccinuri împotriva COVID-19 folosite până în prezent în SUA au primit astfel de autorizaţii de urgenţă din partea FDA pentru a putea fi utilizate.

Oficialii americani din domeniul sănătăţii publice speră că acest demers îi va convinge pe americanii nevaccinaţi că acest produs este sigur şi eficient.

‘În timp ce milioane de americani s-au vaccinat deja în siguranţă împotriva COVID-19, înţelegem că, pentru unii, aprobarea completă a unui vaccin de către FDA ar putea să le ofere încrederea necesară pentru a se vaccina’ a comentat Janet Woodcock, directoarea interimară a FDA.

Până în prezent aproximativ 51% dintre americani s-au vaccinat complet împotriva COVID-19. – Sursa: Agerpres

Exit mobile version