Deputatul PSD, Ana Birchall a afirmat, într-o intervenţie din plenul Camerei Deputaţilor sprijinul pentru formarea Agenţiei Europene pentru Copii, Inovare şi Incluziune Socială la Bucureşti vorbind despre rolul inovator pe care România îl poate avea în regiune pe baza expertizei sale în domeniul protecţiei copilului. „România poate să îşi întărească poziţia în regiunea Mării Negre, pornind de la un subiect important din punct de vedere politic şi diplomatic, şi care, cred eu, poate beneficia de consens politic la nivelul regional: bunăstarea copiilor” declară Ana Birchall.
„ChildPact, coaliţia ONG-urilor active în domeniul protecției din arealul extins al Mării Negre demonstrează faptul că, în regiunea Mării Negre, o regiune în care România ar trebui să îşi asume rolul de lider, fiecare stat a avansat individual în procesele de reformă ale sistemelor de protecţie ale copilului, dar nu au existat schimburi de experienţă în domeniu” afirmă deputatul PSD, Ana Birchall în declaraţia politică pe care a susţinut-o în Plenul Camerei Deputaţilor.
„ChildPact propune crearea unui mecanism de cooperare regională pentru protecția copilului care urmăreşte: reducerea numărului de copii supuşi diverselor forme de exploatare prin muncă, reducerea numărului de copii care trăiesc în orfelinate, reducerea efectelor negative pe care migraţia le poate avea asupra copiilor lăsați acasă de părinţii care părăsesc ţara şi creşterea integrării în mediul educaţional al copiilor cu dizabilităţi. Fiind un subiect căruia nici o formaţiune politică şi nici un lider politic nu i se poate opune, cooperarea regională pentru protecţia copiilor poate îmbunătăţi încrederea şi relaţiile dintre guvernele statelor din regiune, dând naştere la mai multe oportunităţi pentru asigurarea păcii şi a securităţii regionale.” declară Ana Birchall.
„Eu am semnat petiția ChildPact pentru crearea acestui mecanism şi atingerea acestor obiective. Vorbim de o petiţie pe care au semnat-o deja 1200 de experţi din regiune şi pe care vă rog foarte mult să o semnaţi şi să o promovaţi şi dumneavoastră. Petiţia se găseşte pe site-ul www.chilldpact.org”, a subliniat deputatul PSD Ana Birchall în cadrul intervenţiei sale de la tribuna Parlamentului.