Site icon TIMP ROMÂNESC

ANAF: Declarația unică se depune până la 25 mai 2022, inclusive

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește contribuabililor că
termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi
contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 112) este data de 25 mai
2022, inclusiv.

Declarația unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în
anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din
România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale
obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Se recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);

– pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura
organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în
format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă,
după caz).

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin,
astfel:
– apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center,
la numărul de telefon 031.403.91.60;
– prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe
portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spatjul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate
modele de completare a DU.

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se regăsesc toate informațiile
detaliate despre declarația unică (Formularul 212 pentru descărcare, baza legală, modele
de completare a DU, Broşură privind DU etc.), acestea putând fi accesate la următorul link
– https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm

 

Exit mobile version