Site icon TIMP ROMÂNESC

Angajații de la stat, introduși în Registrul Electronic al Forței de Muncă Angajate (REFORMA)

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a început un demers de ”înrolare” a tuturor angajaților plătiți de stat în REVISAL, anunțând în acest sens că va fi nevoie și de modificarea unor legi. Ea a exemplificat câți angajați apar acum în Registrul General de Evidență a Salariaților și a spus că trebuie incluși toți cei care sunt plătiți de stat. Anunțul vine în contextul în care, zilele trecute, declara la Digi 24 că încă nu știe câți angajați din sectorul public vor fi afectaţi de somajul tehnic, pentru că nu există o bază de date care să centralizeze toți angajații de la stat.

”Am comunicat Inspecției Muncii decizia mea de a începe acest proiect ambițios, pe care o să îl urmăresc, etapă cu etapă”, a anunțat ministrul.

Violeta Alexandru a spus că acum în REVISAL sunt ”1,4 milioane de angajați contractuali (prin contract de muncă) la entități ”de stat”. “De stat”= instituții publice sau entități private controlate de stat. Revisal/Reges + ANFP + militarizate, ar da 1.700.000”.

”La Ministerul Finanțelor este o situație foarte utilă: Posturi ocupate în sectorul bugetar (acolo sunt 1.200.000). Toate aceste date sunt utile dar trebuie să avem o singură sursă, interogabilă și actualizată constant cu toate informațiile necesare care să ne dea imaginea totală a celor care muncesc”, a adăugat ea.

”Ca să ajung acolo unde mi-am propus, anume ca REVISAL/REGES să devină Registrul Electronic al Forței de Muncă Angajate (REFORMA) din România și care să cuprindă și sistemul privat dar și pe cei plătiți, într-o formă sau alta, din bani publici nu va fi ușor. Sunt legi de schimbat. Mai este și o schimbare de mentalitate. România nu știe, cu certitudine, cine e angajat și mai ales câte persoane plătim din bani publici. Trebuie muncit și pus la punct un unic punct – sursă pentru toate date despre forța de muncă din România. M-am decis să mă apuc de treabă. Și aici. Toți angajații din România, toți funcționarii, toți demnitarii, toți cei cu contracte de management, toți cei cu mandate de reprezentare indiferent de unde, de cine și cum sunt plătiți o să fie în această evidență. Și în baza de date facem o bifă: fonduri publice. Ca să știm cine e plătit din banul public. Cele 4,5 milioane de angajați din privat merită să știe asta. Începem!”, a subliniat ministrul Muncii.

 

Exit mobile version