Site icon TIMP ROMÂNESC

Angajații primesc acces neîngrădit la istoricul muncii lor

Registrul de evidență a salariaților vor fi incluse, de acum înainte, și informații despre nivelul și specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcții pentru care sunt obligatorii anumite calificări

 Fără birocrație inutilă, fără proceduri greoaie și consumatoare de timp, angajații din România vor avea acces, online și neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidență a salariaților (REVISAL). Vor putea vedea, oricând, informațiile privind contractele de muncă și vechimea, dar și dacă angajatorii le-au plătit contribuțiile către stat. Pentru ca toate acestea să se întâmple este nevoie doar ca proiectul adoptat la 20 aprilie 2022 de Parlament, inițiat de deputatul USR Cristina Prună, să devină lege prin promulgare de către președinte.

„Proiectul aduce normalitatea în România, oferind angajaților posibilitatea de a accesa online datele din Registrul de evidență a salariaților. Vor avea, astfel, dovada vechimii în muncă, iar în același timp vor putea să se asigure că le-au fost plătite de către angajator toate contribuțiile. Practic, proiectul repară o rotiță defectă de pe piața muncii. În prezent, pentru a obține dovada vechimii în muncă, salariații fie trebuie să facă drumuri la inspectoratele teritoriale de muncă – ceea ce înseamnă stat la cozi, numere de înregistrare, timp pierdut și drumuri inutile -, fie apelează la foștii angajatori. Proiectul elimină toate aceste probleme, oferindu-le acces online, în doar câteva click-uri. Sper doar ca Executivul, în sarcina căruia pică implementarea sistemului pentru accesul online, să nu tărăgăneze procedura și să dea dovadă de respect față de cetățeni. Mai ales că există fonduri europene prin PNRR pentru a realiza acest proiect”, declară Cristina Prună.

Proiectul modifică și completează art. 34 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).

Pe de o parte, în Registrul de evidență a salariaților vor fi incluse, de acum înainte, și informații despre nivelul și specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcții pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

Pe de altă parte, Revisal va fi accesibil online pentru salariați și foști salariați, în privința datelor care îi privesc. Informațiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate și tipărite, fiind totodată posibilă generarea online și descărcarea unui extras din Registru.

De asemenea, vechimea în muncă și/sau în specialitate va putea fi dovedită și cu extrasul generat online, document cu putere juridică.

Odată promulgată legea de președintele Klaus Iohannis, Guvernul va trebui să adopte o hotărâre de guvern, în termen de 60 de zile, prin care să stabilească procedura de acces online în Revisal, modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin extras se va putea dovedi vechimea în muncă și/sau în specialitate.

Exit mobile version