Acasă Stiri Angel Tîlvăr: Copiii resimt absența părinților plecați în străinătate într-un mod acut

Angel Tîlvăr: Copiii resimt absența părinților plecați în străinătate într-un mod acut

Deputatul Angel Tîlvăr salută lansarea proiectului „Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate prin centre de zi”, derulat în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Proiectul urmărește o mai bună informare a părinților cu privire la impactul negativ al absenței lor asupra copiilor rămași acasă, precum și măsuri concrete în beneficiul copiilor. Astfel, pe lângă o campanie de informare la nivel național, în 16 școli din București, Petrila, Târgu Mureș, Brașov, Iași, Suceava, Constanța, Piatra Neamț, 1.200 de copii vor primi anual servicii educaționale.

Deschiderea granițelor și mobilitatea europeană au oferit multor români oportunitatea de a-și găsi un loc de muncă în străinătate. Plecarea a însemnat, însă, și despărțirea pentru o perioadă mai lungă de timp de cei dragi, de copii, în special. Aceștia le resimt absența într-un mod acut. Statul român a înțeles că trebuie să dea o atenție tot mai mare acestor cazuri. Există o acțiune corelată atât la nivel central cât și local prin care se încearcă sprijinirea a cât mai multor familii și a cât mai multor copii aflați în această situație”, susține deputatul.

Prin Legea nr. 257/2013 privind protecția drepturilor copilului, părinții care pleacă la muncă în străinătate sunt obligați să informeze anual Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și direcțiile teritoriale despre dorința lor de a pleca și să numească o persoană, un tutore, care va avea toată responsabilitatea creșterii copilului în lipsa acestuia.

În acest moment, potrivit cifrelor strânse în urma aplicării legii, sunt cunoscute și se oferă asistență unui număr de 82.339 de cazuri. Informarea autorităților este un aspect esențial. Ea implică un demers din partea părintelui, a cărui neîndeplinire poate atrage și sancțiuni legale pentru neglijență.

În acest context, sprijinul societății civile, în conștientizarea problemelor cu care se confruntă acești copii, precum și a obligațiilor legale pe care părinții le au față de aceștia, ne poate ajuta să acționăm cu o eficiență sporită. Proiectul lansat de Organizația Salvați Copiii este un fapt salutar și o inițiativă binevenită”, conchide Angel Tîlvăr.