Astăzi, 15 septembrie, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Angel Tîlvăr, a participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar la Liceu ”Mihai Eminescu”, din Sofia. La finalul ceremoniilor, ministrul Tîlvăr a vorbit, pentru TIMP ROMÂNESC, despre cum arată, la început de an școlar, singurul liceu din Bulgaria unde se învață limba română, dar și despre întâlnirea, pe care a avut-o în acest context, cu reprezentanții comunității românești din Bulgaria.
”Atât mediul asociativ, cât și cadrele didactice cu care am discutat mi-au spus că un astfel de liceu ar fi util și la Vidin. Există în zonele în care locuiesc în număr semnificativ nevoia de a studia în limba română, dar și de activități și de proiecte care să încurajeze folosirea limbii române și a educației în limba română”, spune ministrul.
Despre nevoia românilor din Bulgaria de a încheia parteneriate la nord de Dunăre, despre încurajarea apariției publicațiilor în limba română, dar și alte amănunte despre vizita în Bulgaria a ministrului pentru românii de peste hotare, în materialul audio: