Site icon TIMP ROMÂNESC

Angel Tîlvăr încurajează românii din Irlanda să semnaleze cazurile în care drepturile lor sunt încălcate

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, vineri, 2 octombrie 2015, cu reprezentanți ai mediului asociativ și membri ai comunității românești, mass-media de limbă română și reprezentanți ai bisericii românești din Irlanda.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre accesul la finanțările nerambursabile acordate de DPRRP, votul prin corespondență, Congresul Românilor de Pretutindeni, dar și aspecte de natură consulară.

”Dimensiunea comunității românești din Irlanda, ca și paleta largă de preocupări pe care aceasta o ridică în fața autorităților locale, dar și a statului român sunt provocări pentru care trebuie să avem răspunsuri adecvate. Politicile publice din România trebuie să țină seama de semnalele care vin de la conaționalii noștri din diaspora. În același timp, cred că românii de pretutindeni, din țară sau din afara hotarelor ei, pot contribui la promovarea imaginii și intereselor României. Totodată, și la Dublin, ca și la Roma, ca și la Viena, dar și la Lisabona, încurajez comunitățile românilor de pe ambele maluri ale Prutului să facă acțiuni comune, să-și stabilească țeluri comune, astfel încât efortul de apropiere și de sprijinire a Republicii Moldova pe care îl face guvernul României să-și găsească o prelungire și în diaspora”, a afirmat Angel Tîlvăr.

Ministrul delegat a rugat reprezentanții comunității ca, împreună cu reprezentanții oficiali ai statului român în Irlanda, să semnaleze autorităților române și irlandeze toate cazurile în care drepturile lor sunt încălcate. În același timp, ministrul delegat a apreciat activitatea atașatului pe probleme de Interne din Irlanda în cazurile de abuz care au avut ca victime cetățeni români.

Exit mobile version