Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr salută semnarea Protocolului pentru înființarea unui lectorat de limba română la Facultatea de Limbă, Filologie și Civilizație a țărilor de la Marea Neagră din cadrul Universității Dimokritos din Grecia.
„Limba reprezintă factorul care ne leagă identitar și ne oferă conștiința destinului nostru istoric. Ea este cea care unește dincolo de granițe și ne spune cine suntem. Acordul este deosebit de important deoarece ne ajută să oferim instrumente educaționale de înalt nivel, astfel încât să putem susține eforturile pe care le depunem în direcția apropierii tinerilor români, dar și de alte naționalități, de limba și civilizația românească” a mai declarat oficialul român.
Reamintim că oficialul român a solicitat autorităților elene sprijinul pentru deschiderea unui lectorat de limbă română susținut de Institutul Limbii Române din cadrul MEN. În cadrul vizitei din luna mai pe care a efectuat-o în Grecia, demnitarul român a constatat importanța finalizării acestui demers atât pentru tinerii greci care vor să aprofundeze cunoștințele de limba română, dar mai ales pentru tinerii români din Grecia care trebuie încurajați să utilizeze limba română.
De asemenea, ministru delegat dat asigurări că pentru buna desfășurare a cursurilor de limbă română va fi trimis din țară un lector specialitate.