Monitorizarea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate va contribui la îmbunătățirea acțiunii Guvernului în sprijinul acestora, apreciază ministrul Angel Tîlvăr pe contul său de socializare.
“Deschiderea granițelor și eliminarea barierelor privind accesul pe piața muncii statelor din Uniunea Europeană a oferit multor români oportunitatea de a-și căuta peste granițe angajamente conforme cu dorința lor de câștig. Veniturile mai mari obținute în străinătate le-au permis acestora să trimită sume, care să asigure o îmbunătățire a condițiilor de viață pentru cei rămași acasă. Aceasta nu a compensat, din păcate, lipsa din familie pe o perioadă îndelungă, de luni și uneori chiar de ani”, subliniază Tîlvăr.
Ministrul susține că cei mai afectați sunt copiii, care percep acut absența părinților, de aceea, “problemele lor se află în atenția instituțiilor statului român prin numeroase programe. Dinamica fenomenului mobilității pentru muncă, precum și complexitatea situațiilor a determinat necesitatea completării cadrului normativ existent”.
În acest sens se înscrie aprobarea în ședința de Guvern de săptămâna aceasta a Procedurii de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă social, mai subliniază Angel Tîlvăr.
Acesta amintește că serviciul public de asistenţă socială va monitoriza situaţia copiilor, un specialist din cadrul instituţiei deplasându-se la domiciliul acestora pentru a urmări modul în care sunt îngrijiţi: “Specialiştii serviciului vor urmări starea fizică şi psihică a copiilor precum şi anturajul acestora, putând fi recomandat, când este cazul, sprijinul unui psiholog. Pe toată durata monitorizării, serviciul public de asistență socială va comunica în permanență cu persoanele în grija cărora se află acești copii și cu părinții lor”.
Prin adoptarea acestei inițiative, instituțiile specializate ale statului vor avea la dispoziție două instrumente noi de lucru prin care vor putea acționa cu eficiență sporită în beneficiul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, conchide ministrul românilor de pretutindeni.
Citește și Cu ochii pe copii