Site icon TIMP ROMÂNESC

Angel Tîlvăr susţine unificarea mediului asociativ al aromânilor din Albania

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, i-a primit, pe 6 noiembrie, pe reprezentanții Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania aflați în vizită în România.

Co-președintele Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, Pano Bakalli, a mulțumit pentru sprijinul pe care statul român îl acordă eforturilor pe care membrii acestei comunități le întreprind în direcția păstrării identității și afirmării ca parte a românității.

El a subliniat rolul deosebit pe care școlile sprijinite prin intermediul programelor Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni îl au în păstrarea specificului și în creșterea gradului general de educație al comunității. De asemenea, Bakalli a apreciat importanța sistemului de burse de studiu oferite de statul român, solicitând majorarea numărului acestora pentru aromânii din Albania.

Ministrul delegat i-a asigurat pe reprezentanții Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania de hotărârea statului român de a sprijini și contribui la păstrarea identității acestei comunități ca parte a românității și a spiritualității românești. El a salutat demersul de unificare a mediului asociativ al aromânilor din Albania, prin constituirea Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, apreciind că acest lucru duce la apariția unui important partener de dialog.

De asemenea, Angel Tîlvăr a reafirmat importanța acordată educației ca factor de consolidare a identității și dezvoltare a comunităților de peste granițe în abordarea Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni.

 Acesta s-a referit la numeroasele proiecte ce includ cursuri de limbă și civilizație românească susținute în Albania și în toate țările unde se regăsesc români. De asemenea, i-a asigurat pe reprezentanții aromânilor din Albania de faptul că programul de burse va continua și se va dezvolta astfel încât să acopere interesul pe care membrii comunităților de peste hotare îl manifestă pentru studiul în România. Totodată, ministrul delegat le-a comunicat oaspeților, deschiderea pe care o are pentru lansarea unor  programe de studii doctorale dedicate temelor ce privesc comunitățile românești de peste granițe.

Programul de burse acordat de către Guvernul României va continua și se va dezvolta astfel încât să acopere interesul pe care membrii comunităților de peste hotare îl manifestă pentru studiul în România.”, susţine Angel Tîlvăr.

În încheierea întrevederii, Pano Bakalli și-a arătat aprecierea față de atenția acordată temelor de interes pentru comunitatea sa în cadrul evenimentelor din seria Întâlnirilor cu Românii de Pretutindeni.

Exit mobile version