Site icon TIMP ROMÂNESC

Angel Tîlvăr vrea transparenţă fără dubii

Pentru ghidul de finanţare al priectelor destinate românilor din străinătate s-au elaborat noi criterii care să mărească gradul de transparenţă şi să micşoreze dubitativul în ceea ce priveşte modul în care DRP încurajează proiectele, susţine Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare.

Ministrul a răspuns invitaţiei Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării de a participa, pe 10 februarie, la şedinţa de lucru în care a fost dezbătut stadiul de implementare a strategiei privind relaţia cu românii de pretutindeni şi organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni.

La întrevedere, Angel Tîlvăr şi-a exprimat disponibilitatea de a da curs invitaţiilor şi inițiativelor Comisiei pentru a decide şi concretiza acţiunile care vin în sprijinul românilor din straănătate.

În ceea ce priveşte ghidul de finanţare al proiectelor destinate românilor din străinătate,  ministrul delegat i-a asigurat pe deputați că Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni susţine acţiunile, programele şi proiectele românilor: “Vă asigurăm de intenţia noastră şi de buna credinţă în ceea ce priveşte atât transparenţa, cât şi maniera în care finanţările se fac. Nu avem un buget generos, dar cred că este important să folosim resursele pe care le avem într-o manieră cât mai bună pentru că a ne lamenta acum, nu rezolvă problemele”.

Reamintim că DRP organizează  în perioada 26 ianuarie – 24 februarie 2015  sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni. Asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, instituţiile, persoanele fizice autorizate, precum si persoanele juridice din strainatate și din Romania, legal constituite pot  depune  cererile de finanţare, fie personal, fie prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

 

 

Exit mobile version