Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă desfăşurarea Bursei Generale a Locurilor de Muncă, la nivel naţional, în data de 20 mai 2022.
Evenimentul se va desfăşura la nivelul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional.
Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl reprezintă creșterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, oferind posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.
Angajatorii interesaţi în selecţionarea forţei de muncă sunt invitaţi să participe la Bursă pentru a cunoaşte direct oferta de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante.
Agenţii economici se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, în vederea confirmării participării la acest eveniment şi pentru a completa Anexa nr.1a la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la locurile de muncă disponibile.
Locaţiile de desfăşurare a bursei, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de angajatori, precum şi alte detalii vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi pe site-ul www.anofm.ro.
Participarea la acest eveniment este gratuită.