Premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre modul în care vor fi oficiate slujbele de înviere în acest an. Una dintre soluțiile găsite este ca restricția de circulație pentru populație să fie ridicată în noaptea de Paști fie până la ora 2.00, fie pe toată durata nopții. .
Acestea sunt discuțiile preliminare, e posibil ca scenariile de lucru să se schimbe pe parcursul următoarelor zile în funcție de evoluția pandemiei de Covid-19.
La discuții au participat și reprezentanți ai Secretariatul pentru Culte, precum și reprezentanți al Administrației Prezidențiale, ai ministerelor Sănătății și Afacerilor Interne.
Slujba de Înviere va putea fi oficiată normal, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare in vigoare – distanțarea fizică între enoriași și purtarea măștii.