Site icon TIMP ROMÂNESC

Apelul AEP

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, lansează un apel către cetățenii români interesați să se implice în alegerile locale din data de 27 septembrie 2020, recomandându-le să se alăture echipei AEP în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora, precum și ca operatori de calculator.

”Odată intrați în Corpul experților electorali și în baza de date a operatorilor de calculator, cetățenii au șansa de a participa la tragerile la sorți pentru toate alegerile, având astfel posibilitatea de a contribui nemijlocit la derularea unor procese electorale corecte și transparente”, a afirmat președintele Autorității.

Menționăm că exercitarea funcției de președinte al biroului electoral al secției de votare, de locțiitor al acestuia, precum și cea de operator de calculator în secția de votare prezintă și avantaje pecuniare. Astfel, în perioada funcționării birourilor electorale ale secțiilor de votare ce se vor constitui pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și operatorii de calculator vor primi pentru fiecare zi de activitate o indemnizație de 250 de lei (pentru maximum 5 zile și, dacă se organizează și un al doilea tur, pentru încă 3 zile).

Persoanele interesate să devină experți electorali sau operatori de calculator pot trimite cereri la adresa de e-mail a biroului județean sau a filialei AEP, în funcție de județul în care își au domiciliul. Menționăm că datele de contact ale filialelor și birourilor județene ale AEP sunt  disponibile pe site-ul www.roaep.ro la adresa https://www.roaep.ro/prezentare/filiale/.

Exit mobile version