Site icon TIMP ROMÂNESC

Aplicaţia privind certificatele digitale COVID, gata de 1 iulie

Platforma privind certificatele digitale COVID, care vor facilita libera circulaţie în Uniunea Europeană, implementată în România cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, va fi finalizată până la data de 1 iulie, a declaran directorul STS, Ionel-Sorin Bălan. Acesta a explicat cum se va accesa portalul și ce date sunt necesare pentru a descărca certificatul verde.

”Va fi finalizat, deja au fost trecute câteva etape tehnice. Purtătorul de cuvânt a prezentat mai multe interpelări, s-au realizat teste (…). Suntem în lucru cu aplicaţia de portal şi cu aplicaţia de modificare a certificatelor. Va fi gata clar până la 1 iulie”, a declarat şeful STS la Parlament, unde a fost prezent la şedinţa Comisiilor reunite de apărare.

Trei tipuri de certificate Covid de la 1 iulie

El a amintit că platformele informatice dezvoltate pot permite generarea a trei tipuri de certificate: de vaccinare, de ieşire din boală şi de testare.

„Se va accesa un portal. Pe acest portal, persoana care doreşte descărcarea unui certificat va furniza câteva date. Aceste date vor fi verificate în sistemele informatice pe care le avem la dispoziţie, respectiv Registrul Naţional de Vaccinare sau Coronaforms, Registrul electronic pentru vaccinare şi aplicaţia Coronaforms pentru celelalte tipuri de certificate. După aplicarea cererii unuia dintre certificate sau mai multe, persoana care încearcă să intre în posesia unui asemenea certificat va primi în contul personal, înregistrat pe platforma informatică, acest certificat. Acest certificat poate fi ţinut fie în mod electronic, pe telefonul mobil sau pe alt device, poate fi şi printat şi poate fi prezentat autorităţilor, existând, de asemenea, aplicaţie dezvoltată care permite verificarea autenticităţii documentului prezentat, datele respectiv fiind corelate cu datele de identitate din documentele personale”, a explicat directorul STS, potrivit Digi 24.

Acesta a precizat că în momentul de faţă este în lucru un document legislativ care va explica clar modalitatea de utilizare a aplicaţiei.

”La nivelul instituţiei noastre, task-urile sunt clar tehnice, acelea de a dezvolta produsele oferite. Această aplicaţie este dezvoltată în conformitate cu discutarea şi aprobarea regulamentului european şi suntem în grafic cu tot ceea ce s-a întâmplat la nivelul European”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte schema de ajutor pentru HoReCa, Bălan a arătat că ”nu este foarte greu operaţionalizată de către STS”. ”Se lucrează conform cerinţelor operaţionale ale ministerului (Ministerul Economiei – n.r.) şi va fi lansată atunci când ministerul va hotărî de cuviinţă. Este o decizie operaţională şi tehnică, care va fi luată împreună cu ministerul” a subliniat el.

Şeful STS a prezentat în Parlament bilanţul activităţii instituţiei pentru anul trecut și principalele direcţii de acţiune pentru anul 2021.

 

Exit mobile version