Site icon TIMP ROMÂNESC

Arbitru român insultat la Veneția, condamnare cu suspendare pentru echipa Sindacale

Echipa venețiană Sindacale a fost condamnată, dar judecătorul sportiv a decis supendarea sancțiunii pentru un an, după ce în 24 noiembrie arbitrul Ionuț Daniel Gafton a fost insultat. Gafton a arbitrat meciul dintre „Sindacale” și „Torre di Mosto”.

În ultima perioadă au existat mai multe episoade de insulte rasiste la adresa unor jucători de culoare din Italia, situații în urma cărora echipe mari din Serie A au fost condamnate. În cazul arbitrului Gafton, insultele nu au avut legătură cu culoarea pielii, ci cu faptul că este român.

Acest ultim caz de rasism, din multele înregistrate în fotbalul venețian, a fost denunțat de judecătorul sportiv: „Din raportul de arbitraj rezultă ca la 10 minute până la sfârșit și la terminarea partidei, un grup de suporteri ai Sindacale a adresat arbitrului expresii injurioase și denigratoare și cu referire la propria naționalitate”.

Echipa Sindacale a fost considerată responsabilă de producerea incidentului, dar, fiind oricum vorba de prima violare, „se consideră oportun, la impunerea disputării unei partide fără public, suspendarea executării sancțiunii timp de un an„.

În baza articolului 11 din Codul de Justiției Sportivă (Cgs) Sindacale se face responsabilă, cu toate acestea, fiind oricum vorba de prima violare, „se consideră oportun, la impunerea disputării unei partide fără public, suspendarea executării sancțiunii timp de un an”.

Această suspendare, asemănătoare celei aplicate în serie A galeriilor echipelor Milan și Juventus, este în mod explicit prevăzută de articolul 16 din Cgs: „Organele de justiție sportivă pot suspenda executarea sancțiunilor disciplinare aplicate grupării, supunând-o pe aceasta la o perioadă de probă de un an. Dacă pe timpul acestei perioade de probă, se comite aceeași violare, suspendarea este revocată și sancțiunea se aplică în plus celei aplicate pentru noua violare„.

Exit mobile version