Ultima manifestare din programul conex al expoziţiei Minunata lume nouă. Case ale migranţilor români, inițiată și organizată de ICR Berlin în colaborare cu Departamentul Europa centrală şi de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene Berlin va avea loc în 14 aprilie 2016, la Institutul Cultural Român de la Berlin, unde va fi invitat renumitul artist român Matei Bejenaru.
Minunata lume nouă. Case ale migranţilor români prezintă într-o formă inedită diferite aspecte ale migraţiei şi boom-ului din construcţii în regiunile din Nordul României, putând fi vizitată până pe 24 aprilie 2016 la Muzeul Culturilor Europene din Berlin. O mare parte din fotografiile expuse în expoziție sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie. Proiectul s-a bucurat de un mare succes, atrăgând atenția și interesul atât al publicului larg cât și al presei și altor instituții de cultură. Începând cu sfârșitul lunii aprilie, expoziția va fi itinerată în spațiul expozițional al CLB Berlin, o instituție culturală dedicată interacțiunii constructive dintre arta contemporană, știință și urbanism.
Matei Bejenaru, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români la ora actuală, va prezenta în cadrul artist talk-ului Ghid de călătorie / Travel Guide proiectele sale dedicate fenomenului migrației (filme, fotografii, performance-uri), temă care l-a preocupat intens şi la care a revenit constant în ultimii 15 ani. De exemplu, în proiectul Strawberry Fields Forever (2002) artistul a analizat situația muncitorilor români care lucrau oficial în ferme agricole din Spania, fiind plătiți cu salariul minim. După o vizită de documentare la o fermă de căpșuni din orașul spaniol Lleida, a realizat un performance la Centrul de cultură contemporană din Barcelona, în cadrul căruia a gătit gem de căpșuni. În 2007 a realizat proiectul Impreuna/Together, care a constat în realizarea unei coregrafii într-un spațiu public, implicând 250 de rezidenți români din Londra. Performance-ul a avut loc pe esplanada din fața Tate Modern Londra. Unul dintre cele mai recente proiecte este seria de fotografii documentare intitulată m3: muncă, memorie, mișcare. Fotografiile documentează diferite forme de muncă, de la cea grea, brută, până la cea intelectuală, fiind realizate atât în România, cât și în țări europene unde lucrează migranți români.
Matei Bejenaru trăieşte şi activează la Iaşi, unde predă fotografie şi video art la Universitatea de Arte „George Enescu”. A fondat Bienala de Artă Contemporană „Periferic” din Iași și „Asociatia Vector”, instituție dedicată susținerii scenei artistice locale și promovării ei la nivel regional și internațional. Matei Bejenaru a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal în anul universitar 2011-2012, iar între 2012-2013, a fost artist asociat la Centrul de artă Kettle’s Yard din Cambridge, Marea Britanie. A participat la numeroase expoziții internaționale de grup, printre care amintim cele de la Tate Modern, Level 2 Gallery din Londra și Bienala de la Taipei. Proiectul său exprimental de muzică corală, „Cântece pentru un viitor mai bun„, a fost prezentat la The Drawing Room și Tate Modern la Londra, Western Front la Vancouver și Kunstlerhaus Buchsenhausen Innsbruck.