Site icon TIMP ROMÂNESC

Artişti din nouă ţări la Festivalul de Jazz de la Gărâna

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna (Caraş-Severin) se desfăşoară în perioada 10-13 iulie, în Poiana Lupului, şi reuneşte 70 de artişti din nouă ţări, între care SUA, Polonia, Franţa, Norvegia.

„Mă aştept să avem 10.000 de spectatori pe zi, dar acest lucru depinde foarte mult şi de vreme, dar şi de disponibilitatea oamenilor. În total, avem vreo 70 de artişti din nouă ţări, dar avem concerte şi în timpul zilei, la Biserica din Văliug şi la hanul La Răscruce. Am obişnuit deja publicul cu patru concerte în fiecare zi„, a spus Marius Giura, Organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna.

Joi, în prima zi a festivalului vor urca pe scena amplasată în aer liber în Poiana Lupului, Adam Baldych Imaginary Quartet (Polonia), Andy Sheppard Trio Libero (Anglia, Franţa), Dave Douglas – the Riverside Quartet (SUA) şi Marius Neset Quartet.

Vineri, în cea de-a doua zi a festivalului, la Biserica din satul Văliug vor concerta Suite Teodor Pop & Andrea Kohonicz, iar la hanul LaRăscruce, va concerta Horia Crişovan.

Sâmbăta, 12 iulie, Exit Oz va concerta la Biserica din satul Văliug, iar Teodor Pop va cânta la hanul La Răscurce. Seara, pe scena aflată în aer liber vor concerta Tiberian/ Dahlgren/ Betsch (România, SUA), Pedro Negrescu Trio (România, Ungaria), The Crimson Projekct (SUA) şi Kimmo Pohjonen (Finlanda).

Duminică, în ultima zi a festivalului, la Biserica din satul Văliug vor concerta Mircea Tiberian & Liviu Butoi şi Pedro Negrescu & Friends la hanul La Răscruce.

Exit mobile version