Artiștii români și cultura română au reîntâlnit publicul festivalului Intercultural Art Dialogues, organizat de către Primăria Beyoglu în parteneriat cu institutele culturale și consulatele străine din Istanbul, în perioada 9 -13 iunie.
Astfel, pe parcursul festivalului ce reunește 14 ţări şi 19 orase, fiind programate 30 de evenimente, România găzduiește expoziția Descriptio Cantemir, realizată de arhitectul Mugur Kreiss. Deschiderea expoziției a avut loc în prezența primarului Beyoglu, Ahmet Misbah Demircan și a consulului general al României la Istanbul, Adriana Ciamba.
Evenimentul, aflat la ce-a de-a șasea ediție, cuprinde evenimente variate de la expoziții de artă și ateliere, la piese de teatru, spectacole de dans și concerte, sub deviza „Arta lumii pe scena din Beyoglu”.
Pornind de la portretul celebrului cărturar, muzicolog şi om politic, artistul Mugur Kreiss sugerează prin cele 16 lucrări multiplele valenţe ale personalităţii lui Dimitrie Cantemir. Panourile 50×50, realizate în tehnică mixtă, conţin colaje din cele două opere majore ale marelui cărturar român, „Descriptio Moldaviae” şi „Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane”. Expoziţia, realizată în 2014, este un omagiu adus personalităţii enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir la 300 de ani de la primele rânduri aşternute de cărturar la cele două lucrări, realizate în perioada 1714-1716.
Joi, 11 iunie, pe scena principală a festivalului va avea loc spectacolul de dans contemporan Birdville, oferit de trupa Tangaj Dance Company. În Birdville muzica se creează live pe scenă, cu influențe din perioda lui Laurie Anderson și curentul beat box de astăzi, iar dansul devine o manifestare virală. Ca o propunere unică pentru România, spectacolul are un sistem interactiv de generare a proiecțiilor video, conectat direct la mișcarea dansatorilor, la sunetele și respirațiile lor. Birdville este populat de dansatori hibridizați, îmbrăcați cu corpuri augumentate și alterate, care trăiesc într-o lume virtuală, creată și organizată independent de dorința lor.