Site icon TIMP ROMÂNESC

Asistență de la Banca Mondială pentru construcția autostrăzii Ploieşti – Braşov

Premierul Mihai Tudose a avut ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Băncii Mondiale, condusă de Tatiana Proskuryakova, manager de ţară, pe tema proiectelor de infrastructură rutieră. Reprezentanţii instituției financiare internaționale au comunicat decizia Băncii Mondiale de a susţine implementarea proiectului autostrăzii Ploieşti – Braşov.Mihai Tudose: ”Salutăm decizia Băncii Mondiale de a sprijini modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport din România, domeniu prioritar pentru Guvern. Dorim ca acest proiect de importanță strategică, finanțat de Banca Mondială, să reprezinte începutul unei schimbări de paradigmă în zona investițiilor din infrastructura rutieră”.

În cadrul întrevederii au mai fost stabilite măsurile necesare pentru demararea proiectului autostrăzii Ploiești – Brașov, cu asistență asigurată de Banca Mondială. În acest sens, vor fi înființate un comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General Guvernului, condus de vicepremierul Marcel Ciolacu, și o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, care va coordona implementarea tehnică a proiectului, a declarat că instituția pe care o conduce ”se va implica total” în realizarea proiectului.

Exit mobile version