Delegația Senatului la Adunarea plenară a Conferinței privind Viitorul Europei a participat marți, 9 noiembrie a.c., la Reuniunea interparlamentară la nivel de comisii – „Așteptările parlamentelor naționale referitoare la Conferința privind Viitorul Europei”, ale cărei lucrări s-au desfășurat în format online. Din delegația Senatului fac parte senatorii Claudia Banu, Gabriela Crețu și Radu Mihai Mihail.
Prioritățile Conferinței privind Viitorul Europei, precum și proiectele de raport ale Comisiei pentru Afaceri Constituționale (AFCO) au reprezentat principalele teme ale reuniunii interparlamentare.
Senatorul Radu Mihail a insistat, pe parcursul dezbaterilor, pe nevoia îmbunătățirii modului de funcționare a Uniunii Europene, inclusiv prin reformele propuse de Comisia pentru Afaceri Constituționale. ,,Oportunitatea oferită de Conferință pentru a îmbunătăți funcționarea inclusiv a UE, nu poate fi ratată. Consider că un aspect esențial este să ne asigurăm că cetățenii înțeleg amploarea și impactul acestor propuneri, precum și că aceștia vor adera la propunerile de schimbări. Mai mult, aș sugera ca subiecte precum cele abordate de AFCO să fie verificate în raport cu ideile cetățenilor și să se obțină răspunsul explicit din partea acestora”.
De asemenea, senatorul Mihail a ținut să menționeze rolul cetățenilor europeni mobili în acest proces: ”Cei care locuiesc și lucrează în afara țării lor de origine trebuie să fie ascultați, în mod special, pentru că au potențialul de a oferi perspective noi, ei fiind primii cetățeni cu adevărat europeni și nu numai naționali”.
Senatorul Gabriela Crețu a recomandat, în cadrul intervenției sale, menținerea rolului Conferinței privind Viitorul Europei, mai exact combaterea populismului în creștere, la nivelul discursului european. „În calitate de federalistă europeană de stânga, mă așteptam la o conferință cu un rezultat clar,, să avem la final un diagnostic agreat al realității, decizia de organizare a unei convenții și o listă cu modificările necesare pentru a avea o Uniune mai socială, mai funcțională și mai unită; asta înseamnă schimbări de tratate, schimbări instituționale și noi politici de care avem nevoie pentru a ne adapta societățile la provocările mai vechi și mai noi”, a afirmat Gabriela Crețu.
Reforma legislației electorale a Uniunii Europene, dreptul la anchetă și la inițiativă al Parlamentului European, precum și componența Parlamentului European au fost principalele rapoarte AFCO prezentate în cadrul reuniunii.