Ministrul Culturii Monica Babuc a avut-o în calitate de oaspete, vineri, 2 septembrie, pe cercetătoarea română în domeniul astronomiei, doctor în științe, Magda Stavinschi.
Discuțiile au vizat preponderent oportunitățile de valorificare a numelui astronomului român originar din Basarabia, Nicolae Donici, strănepot al fabulistului Alexandru Donici.
Ministrul Culturii Monica Babuc a salutat prezența Magdei Stavinschi la Chișinău, care își va lansa sâmbătă, 3 septembrie, lucrarea „Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate” în cadrul Salonului Internațional de Carte, ediţia a XXV-a – Bookfest. Oficialul a apreciat eforturile autoarei de a aduce în vizorul publicului larg din Republica Moldova contributia marelui om de știință, Nicolae Donici, subliniind importanța transmiterii memoriei acestuia viitoarelor generații. Ministrul Culturii a remarcat necesitatea recuperării conacului lui Nicolae Donici din Dubăsarii Vechi, monument de însemnătate națională, înscris în Registrul Monumentelor Republicii Moldova.
La rândul său Magda Stavinschi a vorbit despre importanța mediatizării pe larg a activității distinsului cercetător astronom, Nicolae Donici, prin lansarea unor evenimente ce ar pune în valoare contribuția acestuia. Magda Stavinschi a venit cu propunerea inaugurării unei expoziții în cadrul Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
În volumul său „Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate”, autoarea prezintă viaţa şi opera ştiinţifică ale astronomului Nicolae Donici (1874-1960), unul din cei mai importanţi savanţi ai secolului XX, membru de onoare al Academiei Române, membru fondator al Uniunii Astronomice Internaţionale, observator al unui număr impresionant de eclipse de Soare, din Spania până în Cambodgia, din Portugalia până în Crimeea, din SUA până în Rusia, dar şi al altor fenomene astronomice. Nicolae Donici a fondat în 1908 Observatorul astronomic de la Dubăsarii Vechi.