Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează, în colaborare cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, Consulatul General al României la Bălți, Centrul Republican pentru Copii şi Tineret – ARTICO din Chișinău, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală un program special de ateliere, sub conducerea unui specialist etnograf, pentru a perpetua tradiția încondeierii ouălor, ce face parte din valorosul complex de obiceiuri și tradiții ce definesc traseul istoric al poporului român, ca popor creștin.
Încondeierea ouălor de Paști este o tradiție străveche, de origine precreștină, practicată în Europa Centrală și de Est, ouăle de Paști fiind legate de unul dintre cele mai importante momente din credința strămoșească, Învierea Domnului Iisus Hristos.
Atelierele urmează să fie susținute de muzeograful Sebastian Paic, cunoscut colecționar de costume populare și unul din cei mai apreciați tineri etnografi români, bun specialist în arta încondeierii ouălor.
De acest program vor beneficia peste 100 de copii și adulți din municipiile Chișinău și Bălți, urmând ca aceștia să contribuie la conservarea patrimoniului cultural tradițional românesc și să poată transmite mai departe această artă plină de farmec și originalitate.
Atelierele sunt deschise, în afara persoanelor înscrise la sediul instituțiilor partenere, tuturor iubitorilor de tradiții românești, care doresc să asiste la aceste adevărate lecții de cultură românească. Sebastian Paic va susține un masterclass dedicat artei încondeierii ouălor și va prezenta istoria acestui obicei, tradițiile legate de el și cum acesta a devenit o componentă a datinilor poporului român creștin ortodox.
Programul atelierelor:
– 28 martie 2023 – ora 15.00 Centrul Republican pentru Copii şi Tineret – ARTICO din Chișinău
– 29 martie 2023 – ora 14.00 Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală,Chișinău
– 30 martie 2023 – ora 14.00 Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”,Chișinău.