Site icon TIMP ROMÂNESC

Atenție la cererile venite prin telefon!

Poliţia Română atrage atenția asupra fraudelor prin apeluri telefonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare, pe care autorii le utilizează în scopul comiterii altor fapte de natură penală.

Vishingul (voice phishing) este o metodă de înșelăciune prin care autorii apelează și poartă convorbiri telefonice cu persoanele vătămate și pretind a fi reprezentanți ai unor entități private. Prin utilizarea unor tactici ingenioase de manipulare, ei obțin date personale sau informații financiare de la persoanele vătămate.

Cum trebuie să procedaţi în astfel de situații:

Poliția Română vă recomandă prudență în divulgarea următoarelor tipuri de informații:

  1. Informații de identificare personală: numele, prenumele, C.N.P., adresa, numărul de telefon, data nașterii și alte detalii personale. Aceste informații pot fi utilizate pentru „a fura” identitatea sau pentru a accesa alte conturi sau servicii.
  2. Informații privind conturile bancare și alte date financiare: prin intermediul vishingului, atacatorii pot obține numerele de cont bancar, numerele de card de credit, informațiile de autentificare la serviciile bancare online și alte detalii legate de conturile și tranzacțiile financiare ale victimei, informații care pot fi utilizate pentru a efectua tranzacții frauduloase sau pentru a accesa ilegal fondurile persoanelor vătămate.
Exit mobile version