Reprezentanții Comitetului intersectorial pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19), împreună cu reprezentanții autorităților cu responsabilitate în acest domeniu, au susținut în seara zilei de 22 februarie 2020 o teleconferință, având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire din Italia, în zone unde se află sau călătoresc numeroși cetățeni români, anunță Ministerul Sănătății.
Până în prezent, nu sunt raportate de către autoritățile italiene cazuri de cetățeni români simptomatici cu noul coronavirus.
Autoritățile de sănătate publică din vor include persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localități în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene.
Noile măsuri vor fi transmise de către Ministerul Sănătății către unitățile sanitare și medicii de familie, prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București.
Vor fi suplimentate măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestre, maritime/ fluviale și aeriene. Ministerul Sănătății va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei, cu specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică, inclusiv prin detașare din alte județe și unități sanitare.
În aceste zile, Ministerul Sănătății va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină și pentru managementul cazurilor suspecte și confirmate de infecție cu coronavirus (COVID-19).
Va fi extinsă campania de informare a populației privind infecția cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale și colective care trebuie luate și va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluția situației la nivel internațional și eventualele măsuri suplimentare luate de autoritățile române.