Institutul Britanic de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori abundente.
Condiţiile meteorologice vor afecta, într-o primă etapă, regiunea de nord, urmând ca, treptat, ninsorile să se extindă în partea de sud, iar în aceasta zonă să se transforme în ploaie. Stratul de zăpadă poate atinge între 2 şi 5 cm la altitudini de peste 100 m, pe suprafețe acoperite deja cu polei/gheață.
Autoritățile britanice avertizează că, din cauza ninsorilor şi a vântului, există posibilitatea producerii de întârzieri sau anulări ale unor zboruri pe aeroporturile din regiunile nord și sud, afectate de condițiile meteorologice nefavorabile.
De asemenea, Institutul britanic de Meteorologie avertizează cu privire la condițiile de polei pe infrastructura rutieră.
Se recomandă cetățenilor români să urmărească starea vremii pe portalul https://www.metoffice.gov.uk/public/weather/warnings și să se informeze de pe pagina de internet a Poliției Metropolitane cu privire la starea drumurilor, precum și de pe paginile de Internet ale aeroporturilor de unde urmează să decoleze.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra: +442076027328; +442076029833; +442076036694; +442076025193; +442076030572; +442076022065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: +447738716335.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://londra.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.