Site icon TIMP ROMÂNESC

Atenţionare MAE: Indexul poluării aerului a depăşit limita normală în Malaysia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Malaysiei că din cauza unor incendii extinse la plantaţiile de palmieri din Indonezia, poluarea aerului a depăşit limita normală în Malacca, Bukit Rambai, Banting, Port Dickson, Port Klang, Kuala Lumpur. În Malaysia insulară, arii cu index nesănătos sunt în Sabah – Tawau, Kuching şi Samarahan – în Sarawak.

Având în vedere dinamica impactului creşterii poluării aerului asupra sănătăţii populaţiei locale (la nivel doi şi trei, pe o scara de unu la şase, şase fiind nivelul cel mai ridicat), şcolile din Malacca, Negri Sembilan, Selangor, Putrajaya, Kuala Lumpur, Kuching şi Samarahan în Sarawak şi Tawau în Sabah, au fost închise luni, 19 octombrie, până la scăderea nivelului poluării aerului la unul suportabil.

Potrivit Ministerului resurselor şi mediului din Malaysia, au fost identificate mai multe focare de incendii în Sarawak, Sumatra şi un număr de peste 380 în Kalimantan, iar specialiştii recomandă purtarea măştilor de tip „N-95”.

MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

 

Exit mobile version