Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și atingerea neutralității climatice, UE a prezentat un program de reducere cu cel puțin 55% (față de 1990) a acestor emisii până în 2030 – Pachetul ”Pregătiți pentru 55”. Pachetul acoperă o gamă de domenii de politică – eficiența energetică, energia din surse regenerabile, exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura, impozitarea energiei, partajarea eforturilor și comercializarea certificatelor de emisii.
În cadrul acestui obiectiv colectiv, Consiliul a adoptat noi norme vizând reducerea consumului final de energie la nivelul UE cu 11,7% până în 2030. Toate statele membre vor contribui la atingerea obiectivului general al UE, dar statele vor avea flexibilitate pentru atingerea lui, prin contribuții și traiectorii naționale orientative în vederea atingerii obiectivului în planurile lor naționale integrate privind energia și clima (PNEC).
Formula pentru calcularea contribuțiilor naționale va fi orientativă, cu posibilitatea unei abateri cu 2,5%.
Formula de calcul a contribuțiilor naționale se bazează, printre altele, pe intensitatea energetică, pe PIB-ul pe cap de locuitor, pe dezvoltarea surselor regenerabile de energie și pe potențialul de economisire a energiei.
În calcularea obiectivului, statele membre pot include economiile de energie realizate prin măsuri de politică în temeiul Directivei actuale și al celei revizuite privind performanța energetică a clădirilor, măsurile care decurg din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (pentru instalații, clădiri și transporturi) și măsurile de urgență în domeniul energiei.
În cazul în care contribuțiile, însumate, nu se încadrează în obiectivul general de 11,7%, Comisia va emite corecții.
Limita superioară a consumului final de energie al UE va fi obligatorie pentru statele membre în mod colectiv, în timp ce obiectivul privind consumul de energie primară va fi orientativ. Aceasta va trebui să ajungă la 763 de milioane de tone echivalent petrol și de 993 de milioane de tone echivalent petrol pentru consumul primar.
Actuala Directivă privind eficiența energetică, în vigoare din decembrie 2018, stabilește reducerea consumului de energie primară și a consumului final de energie cu 32,5% până în 2030 la nivelul UE, comparativ cu previziunile privind consumul de energie pentru 2030 realizate în 2007.
Prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, adoptat în 2021, România și-a propus ca ponderea energiei din surse regenerabile în consumul total de energie să sporească până în 2030 prin creșterea capacității instalate de centrale eoliene și fotovoltaice, precum și prin creșterea numărului de prosumatori.