Situaţia Rep. Moldova în contextul apropiatelor alegeri a fost analizată, pe 25 noiembrie, de parlamentari, analiști, jurnaliști, membrii ai corpului diplomatic, profesori universitari, şi student la conferinţa „Reunirea celor două state românești în contextul alegerilor prezidențiale din România și a celor parlamentare din R. Moldova„, organizată la Bucureşti de Centrul Roman de Studii si Strategii în parteneriat cu Platforma civica „Actiunea 2012”.
La eveniment au participat deputaţii Mircea Lubanovici, Mihai Aurelian şi Mihai Diaconu, din cadrul Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.
“Sper ca această debatere să fie benefică pentru noi toţi”, a precizat Mircea Lubanovici în deschiderea dezbaterii, mulţumind participanţilor din străinătate pentru implicarea în proiect.
În cadrul dezbaterii au fost reliefate subiecte ce vizează atmosfera din Rep. Moldova înaintea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie şi susţinerea pe care România o acordă în parcursul european al Rep. Moldova.
“ Suntem preocupaţi pentru viitorul politic al Basarabiei pentru că bătălia se dă între partea pro- europeană şi partea pro-rusă (…) Niciodată nu trebuie să uităm că la Est de România, de Basarabia se afă un vecin foarte puternic. Facem parte din Alianţa NATO şi încercăm să înţelegem cum pot funcţiona lucrurile. Dacă avem o prezenţă pe aceste pământuri de 2000 de ani, avem un stat care se numeşte România şi dacă naţiunea şi poporul au rezistat până acum, aceasta este partea optimistă pe care trebuie să o privim. Unirea nu o să o facă nimeni, dacă noi nu facem tot posibilul ca ea să existe”, a declarat Mihai Aurelian.
În ceea ce priveşte numărul birourilor electorale ale Rep. Moldova pentru alegerile parlamentare “în 2014 avem deschise peste hotarele Rep. Moldova 95 de birouri electorale cumparat cu 75 în 2010, avem o creştere cu 20. Sunt mai multe birouri electorale deschise şi în România, deşi România nu o consider ca o diaspora pentru că nu poţi fi diaspora la tine acasă. Vor fi deschise 25 de birou electorale în Italia, 5 în Franţa, iar speranţa mea este că în acest an vor ieşi la vot cel puţin 100. 000 de cetăţeni din afara Rep. Moldova, ceea ce va reprezenta 7-8 % din voturile valabil exprimate”, a precizat generalul Constantin Degeratu.
“Cred că alegerile de duminică sunt decisive pentru viitorul Rep. Moldova. Duminică este un test pentru electoratul Rep. Moldova care are datoria faţă de ţară de a-şi expima o opţiune clară. Votul pentru viitorul ţării este esenţa. Cei care organizează alegerile din Rep. Moldova ar trebui să înveţe foarte mult din ceea ce s-a întâmplat în cazul alegerilor prezidenţiale din România”, a conchis deputatul Mihai Diaconu.